”Joaca este cea mai înaltă formă de cercetare.” ~ Albert Einstein
Jocul în copilăria mica este o experiență vitală prin care copiii învață abilități sociale, conceptuale și creative, precum și sporirea cunoștințelor despre lumea înconjurătoare.
Jocul prezintă o puternică motivație pentru copii. Atunci când copiii se joacă, ei explorează materiale și le descoperă proprietățile, folosesc în mod imaginativ aceste cunoștințe despre materiale în joacă, își exprimă emoțiile, mențin un nivel sănătos al emoțiilor, al sănătății mentale și fizice. Tot prin joacă copiii învață să gestioneze idei precum naștere și moarte, bine și rău, putere și lipsa acesteia, își dezvoltă un concept de sine, descoperă care le sunt valorile și ce valori au alții, învață abilități sociale de împărțit, așteptarea rândului, negociere, rezolvare de conflicte, abilități de comunicare.
Copiii din ziua de azi au mai puține oportunități de a se juca afară comparativ cu predecesorii lor. Mediile de joacă din exterior sunt folosite insuficient, iar rolul adulților în joaca de afară este, de obicei, pasiv. În timpul jocurilor copiii caută riscuri, pentru că astfel își dezvoltă încrederea în sine și stima de sine. De aceea, au nevoie de activități care să îi provoace din punct de vedere fizic. Riscul este un comportament inteligent. Frica și precauția adulților reduce oportunitățile copiilor de a-și asuma riscuri și de a se provoca.
Pentru a susține și extinde gama de jocuri ale celor mici, adulții trebuie să dezvolte un repertoriu de răspunsuri care sunt potrivite pentru fiecare situație de joc și pentru nevoile fiecărui copil în parte. Astfel, rolul principal al adultului este de a crea un context de joacă potrivit atât din puncte de vedere fizic, cât și psihic, context în care copiii se simt în siguranță, dezvoltă un simț al propriei valori, și a valorii celorlalți și simt libertatea și autonomia de a explora.
Cooperarea, interacțiunile cu implicare din partea părintelui și comentariile care încurajează gândirea independentă ajută la dezvoltarea unui stil de atașament securizant. Copiii care se bucură de un atașament puternic cu părinții sau îngrijitorii (acolo unde nu părintele este figura de atașament) arată mai multe comportamente de cooperare și participă mai des la conversații și povestiri imaginare mai elaborate și mai complexe. Adulții care sunt inconsecvenți și insensibili la nevoile copilului pot, pe termen scurt, să provoace o stimă de sine negativă sau alte probleme de natură psihologică. Pe termen lung, aceste comportamente și atitudini din partea părinților pot duce la o incapacitate a copilului de a empatiza sau de a se conecta cu ceilalți.
Obsevația este un element cheie în relația cu copilul. Prin observarea jocului aflăm informații despre interesele copilului, care mai departe ne ghidează alegerile cu privire la resursele necesare și la contextul potrivit pentru a susține și extinde jocul copiilor.
Este important să nu intervenim prematur în jocul unui copil, deoarece acest lucru poate să le fure oportunitatea de face greșeli, de a învăța din ele, de a rezolva probleme într-un mod creativ și de a negocia soluții pentru conflictele sociale. În unele cazuri, adultul ar trebui să joace un rol non-participativ în jocul copiilor, în alte cazuri adultul ar trebui să se implice ca și partener de joacă sau ca și partener de discuție.
Este dificil de determinat ca și regulă generală când ar trebui să intervină adultul în joc și când adultul ar trebui să rămână de-o parte pentru a nu întrerupe prematur joaca și a frustra copilul sau a-i lua șansa de învăța o lecție valoroasă. Această decizie trebuie luată în funcție de context.
Adulții au, de asemenea, responsabilitatea de a alege și de depozita materialele necesare bazate pe informațiile pe care le au despre dezvoltarea copilului, interesele și abilitățile individuale ale copilului. Pentru a susține explorarea copiilor prin joacă, aceste materiale trebuie să fie cât mai diverse și disponibile, incluzând materiale familiare, noi, naturale sau cu mai multe opțiuni de folosire.
Nu uitați să vă distrați când vă jucați cu copiii!
Comenteaza